Încep înscrierile pentru Ora de teatru

Încep înscrierile pentru Ora de teatru

- in Locale, Social, Stiri
0

Teatrul Național din Timișoara anunță deschiderea unei noi serii de cursuri de teatru pentru amatori sâmbătă, 7 noiembrie 2015. “Ca în fiecare an, la Teatrul Național din Timișoara, prima sâmbătă din noiembrie este `sâmbăta de teatru`. Acest proiect social al Nationalului are la baza preocuparea institutiei pentru o prezența cat mai activă în viața comunității și, de asemenea, convingerea ca teatrul poate fi un vector de evoluție civică”, arată Codruța Popov, secretarul literar al Naționalului. Aflat la a patra editie, proiectul Ora de teatru a strâns, în primii trei ani, numeroși participanți de toate vârstele.

”Scopul acestor module, organizate pe grupe de vârstă, este să trezească apetitul pentru teatru, pentru bun gust în rândul celor care îl frecventează. Teatrul Național își dorește un public educat, sensibil și capabil să identifice arta autentică. Prin discuții și interacțiuni cu profesioniști în domeniu, noi sperăm sa formam acest public calificat, fidel și pretențios”, spune regizorul Ion Ardeal Ieremia, unul din cei trei traineri în cadrul Orei de teatru.

Clasele Orei de teatru sunt gratuite și propun cursanților diferite modalități și tehnici  de vorbire – mișcare – relaționare care au ca scop dezvoltarea personalității copiilor prin teatru, respectiv descoperire și dezvoltare personală prin intermediul teatrului a tinerilor și adulților. Ora de teatru se structurează, în funcție de vârsta cursanților, în trei grupe: grupa A (7-12 ani), grupa B (13-18 ani) și grupa C (începând cu 19 ani).

 Înscrierile se pot face de luni până vineri între orele 8,00 – 16,00 la secretariatul Teatrului Național din Timișoara – tel. 0256 499 908, 0758 089 048 sau 0745 508 595, sau online, pe adresa tntm.office@tntimisoara.com.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *