Luni 3 octombrie, se va da startul reîncadrărilor de personal şi angajărilor din sursă externă, în vederea completării deficitului de personal existent la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Sursă de recrutare pentru concursurile de reîncadrare este formată din persoanele care au avut calitatea de agent sau ofiţer de poliţie şi pot fi reîncadrate, în conformitate cu prevederile legii din Statutul Poliţistului cu modificările şi completările ulterioare, după încetarea raporturilor de serviciu din diferite motive (la cerere, prin demisie, numirea într-o altă funcţie publică, pierderea capacităţii temporare de muncă sau în urmă reorganizărilor instituţionale) şi care au studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv îndeplinesc cumulativ condiţiile legale.
De asemenea, persoanele care doresc să devină agenţi de poliţie se pot înscrie la concursul organizat din sursă externă în vederea completării deficitului de personal. Înscrierile în cazul celor două situaţii se vor realiza în perioada 3 – 7 octombrie, concursul urmând a fi susţinut în ziua de 19 noiembrie. Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin i-au fost repartizate 45 de posturi pentru încadrare din sursă externă şi 2 posturi pentru ocupare prin concurs de către foşti angajaţi ai Poliţiei.
Din totalul celor 45 de posturi destinate încadrării directe, 11 sunt de agenţi de ordine publică în mediul urban ( 4 la Reşiţa, 2 la Anina, 1 la Bocşa, 1 la Oraviţa, 1 la Oţelu Roşu şi 2 la Băile Herculane ) şi 30 de agenţi de ordine publică în mediul rural.
De asemenea, alte 4 posturi sunt destinate agenţilor – conductori câini ( 3 la Reşiţa şi 1 la Caransebeş). Cele 2 posturi pentru reîncadrare sunt: 1 de ofiţer la Poliţia oraşului Anina şi 1 de agent la Secţia 4 de Poliţie Rurală Mehadia.
“Condiţiile ce trebuie îndeplinite de către candidaţi, calendarul întregii activităţi, tematică şi bibliografia, precum şi alte date de interes, se vor găsi pe site-ul www.cs.politiaromana.ro, la secţiunea Carieră – Posturi scoase la concurs, începând cu dată de 01 octombrie. Înscrierile se vor face la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin în perioada 03 – 07 octombrie, în intervalul orar 09.00 – 16.00”, a informat IPJ Caraş Severin.
Gh. M.