Încă un focar de pestă porcină africană, lângă Timișoara

Încă un focar de pestă porcină africană, lângă Timișoara

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat în județul Timiș. De data aceasta, este vorba de o fermă de lângă Timișoara, situată în localitatea Sânmihaiul Român.

În aceste condiții, a fost convocată o ședință în urma căreia s-au stabilit o serie de măsuri urgente, printre care aprobarea zonelor de protecție și supraveghere, precum și uciderea porcilor din fermă, iar apoi incinerarea cadavrelor.

S-au stabilit zonele circulare de protecţie şi supraveghere de 3 şi respectiv 10 km din jurul focarului de pestă porcină africană din localitatea Sânmihaiul Român, aparținând UAT Sânmihaiul Român, după cum urmează: aona de protecție (0 – 3 km), următoarele localități – Sânmihaiul Român; zona de supraveghere (3 – 10 km), următoarele localități – Sânmihaiul German, Beregsău Mic, Beregsău Mare, Săcălaz, Timișoara -Freidorf, Utvin, Chișoda, Șag, Parța, Peciu Nou, Diniaș, jud. Timiș. Ferme comerciale aparținând SC Smithfield Romania – ferma Peciu Nou. Unitate producție Abator Freidorf Smithfield România”, a transmis Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș.

Reprezentanții DSVSA Timiș amintesc faptul că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *