Încă un drum județean a fost reabilitat

Încă un drum județean a fost reabilitat

- in Administratie, Locale, Stiri
0

Un nou drum județean a fost reabilitat. Este vorba despre DJ 595C Deta – Opatița – Birda.

Inaugurăm azi ultimul drum județean din rețeaua județeană pe anul 2018. Este un drum care leagă Deta, Opătița și Birda. Un drum de 7,7 kilometri, în valoarea de 8,5 milioane de lei, realizat din bugetul Consiliului Județean Timiș. Au fost realizate accesele la drumurile laterale, au fost realizae șanțuri de beton, și cel mai important e că asigurăm condiții de trafic bine puse la punct pentru cei care circulă în această zonă, un acces mult mai facil spre orașul Deta al locuitorilor din comunele învecinate”, a spus președintele CJT, Călin Dobra.

Prin această investiție, s-a realizat modernizarea infrastructurii, lățimea părții carosabile fiind prevăzută la 6,50 m, cu acostamente de 2×0,75 m. În cadrul acestui proiect au mai fost realizate: 32 de de racorduri cu drumurile și străzile laterale, toate accesele necesare la proprietăți, podețe laterale și podețe transversale, dispozitivele de scurgere a apelor (șanțuri noi de pământ și șanțuri betonate).

Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare a drumului județean 595C Deta – Opatița – Birda, este de 8.564.954,51 lei (fără TVA), cu bani de de Consiliul Județean Timiș

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *