Încă un club închis de Fritz: Cazul acesta este unul dintre cele mai halucinante

Încă un club închis de Fritz: Cazul acesta este unul dintre cele mai halucinante

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0

Dominic Fritz anunță că a semnat dispoziția de suspendare a activității pentru 30 de zile a unui club de pe malul Begăi. Locația nu a fost nominalizată, e ținută “secret”. Conform lui Fritz situație este halucinantă: nu există vreun contract de concesiune al terenului, nu există autorizație de construire pentru clădirile ridicate pe teren și nu există o autorizație de funcționare pentru activități comerciale.

Am semnat încă o dispoziție de suspendare a activității pe 30 zile a unui club de pe malul Begăi. E doar unul din pașii mulți ai campaniei noastre de a recupera aproape 11 hectare de domeniu public care a fost și este exploatat ilegal și fără să aducă niciun venit bugetului local. Cazul acesta este unul dintre cele mai halucinante. Este vorba de un teren al orașului de aproape 5.800 mp pe care funcționează un club privat. Nu există un contract de concesiune al terenului. Nu există o autorizație de construire pentru clădirile ridicate pe teren. Nu există o autorizație de funcționare pentru activități comerciale. Și totuși, în zona zero a Timișoarei, a funcționat nederanjat de ani de zile. Cum a fost posibil așa ceva, cine a închis ochii, sper să găsim și la asta un răspuns… Noi am somat și amendat clubul conform legii de repetate ori. A continuat să sfideze și Poliția Locală și Primăria, așa că acum am aplicat sancțiunea de suspendare a activității pe 30 de zile (perioadă maximă permisă de lege). Vom continua să ne folosim de toate pârghiile legale pe care le avem la dispoziție, chiar dacă e o luptă lungă. Cu această campanie îi susținem pe toți cei din domeniul ospitalității care respectă legea și care contribuie corect la bugetul comunității. Voi continua această luptă de recuperare și valorificare corectă a patrimoniului orașului, fără teamă de cei care până acum au avut protecție și privilegii”, spune Dominic Fritz.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *