Timp de o săptămână, poliţiştii rutieri au acţionat în cadrul campaniei preventive „SPEED”, conform planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL), în scopul impunerii respectării normelor legale de viteză în rândul conducătorilor auto. Au fost aplicate 570 de sancţiuni contravenţionale şoferilor care au apăsat pedala de acceleraţie prea tare.
În perioada 22 – 28 august, Poliţia Română a coordonat o acţiune preventivă, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Din analiza accidentelor de circulaţie grave produse pe raza judeţului Timiş reiese faptul că, în perioada 1 -19 august, au fost înregistrate 29 de accidente care au avut drept principală cauză generatoare viteza nelegală şi neadaptată condiţiilor de drum.
Astfel, timp de o săptămână, poliţiştii timişeni au acţionat în cadrul campaniei preventive „SPEED”, desfăşurate pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre TISPOL (Organizaţia Poliţiilor Rutiere Europene), pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.
Au fost folosite toate echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, din dotare, amplasate în sistem cascadă. Poliţiştii au constatat 15 infracţiuni şi au aplicat 898 de sancţiuni conducătorilor auto care nu au respectat prevederile legale, 570 dintre acestea fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză.
De asemenea, poliţiştii au reţinut 57 de permise de conducere, 14 dintre acestea fiind pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, 13 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, 12 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, 4 pentru depăşiri neregulamentare şi alte abateri rutiere. Au fost retrase 28 de certificate de înmatriculare.
Activităţile derulate de poliţişti au avut ca scop salvarea de vieţi, viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum fiind principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave.
“Poliţiştii recomandă celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă”, a informat IPJ Timiş.