Imunoterapia oncologică – o șansă în plus pentru pacienți, în dezbatere la Timișoara

Imunoterapia oncologică – o șansă în plus pentru pacienți, în dezbatere la Timișoara

- in Locale, Resurse, Stiri
0

FABC – Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România – organizează, miercuri, 23 octombrie, la ora 12.00, la hotelul Timișoara, dezbaterea Imunoterapia oncologică – o șansă în plus pentru pacienții din România.

Imunoterapiile oncologice reprezintă cele mai noi metode de tratament pentru cancer.

În România se folosesc deocamdată doar pentru trei feluri de cancer (melanom local avansat sau metastatic, cancer pulmonar altul decât cel cu celule mici și cancer renal).

În plus, în Europa, se folosește și pentru cancerul de vezica (la noi, dosarul este de ceva vreme la autorități, așteaptă aprobare).

Speakerii conferinței vor fi: conf. univ. dr. Șerban Negru, medic primar oncolog, managerul spitalului Oncohelp Timișoara; dr. Ștefan Curescu, medic primar Oncologie Medicală, șeful Clinicii de Radiologie, din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, și dr. Valentin Moinescu, director Strategie Roche România și Cezar Irimia, președinte FABC.
Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *