Împreună salvăm medicina de familie – dezbatere la Timișoara, cu doctori și parlamentari

Împreună salvăm medicina de familie – dezbatere la Timișoara, cu doctori și parlamentari

- in Locale, Sanatate, Stiri
0

“Împreună salvăm medicina de familie” este dezbaterea organizată de Uniunea Patronatelor Independente din Medicina de Familie, în 13 iulie, la hotelul Timișoara, de la ora 12.30.

La aceasta întâlnire au fost invitați deputați, senatori din comisiile de sănătate, din Comisia de muncă a Parlamentul României, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, președintele Colegiului Medicilor din România și reprezentanții tuturor organizațiilor medicilor de familie.

Sănătatea cetățenilor României – pacienţii noştri – și viitorul medicinei de familie depind de noi toți, factorii implicați, și de reprezentanții puterii legislative. De aceea trebuie să analizăm care este situația actuală și să găsim soluții la problemele mari cu care ne confruntăm”, este mesajul UPIMF.

Una dintre problemele foarte mari cu care se confruntă medicii este faptul că sistemul informatic SIUI se blochează foarte des și întreaga activitate are mult de suferit.

Două puncte în dezbatere vor fi, bineînțeles, problema SIUI-ului care de cele mai multe ori nu merge, și birocrația extrem de mare din sistem”, a spus dr. Elisabeta Spătaru.

Gh. M.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *