Ziua Morţilor a fost marcată de mii de timişoreni, şi în acest an. Astfel, în memoria celor dragi, plecaţi la ceruri, oamenii au aprins candele, au depus flori la mormintele lor, au ţinut momente de reculegere şi s-au rugat pentru sufletele acestora.
Prin urmare, în noaptea de 1 noiembrie, fiecare mormânt a devenit un mic altar al luminii. Mii şi mii de lumânări au fost aprinse în memoria timişorenilor trecuţi în eternitate.
Imagini de-a dreptul impresionante au fost surprise de sus de cei de la Eye in the Sky, realizate din dronă, iar fotografiile au fost postate pe Facebook. Imaginile au fost distribuite de sute de ori, în scurt timp. Este vorba despre o fotografie din Cimitirul Eroilor şi una de la cimitirul din Calea Şagului.
Se spune că de Ziua Mortilor porţile Tărâmului de Dincolo se deschid, iar morţii vin să-i viziteze pe cei vii.
Foto: Eye in the Sky