Imagini rare într-o pădure din vestul țării, cu patru cerbi

Imagini rare într-o pădure din vestul țării, cu patru cerbi

cerb

Angajații Regiei Naționale a Pădurilor au reușit să surprindă câteva imagini rare, recent. Astfel, aceștia s-au întâlnit, într-o pădure de stat din județul Caraș-Severin, cu patru cerbi.

Un filmuleț cu cele patru animale surprinse în Ocolul Silvic Mehadia, din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin, a fost postat, astăzi, pe pagina de Facebook a Romsilva.

Angajații Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva se aflau într-o acțiune de patrulare în fondul forestier când le-au ieșit în cale cei patru cerbi, din care doi sulițari, aceștia apropiindu-se la doar câțiva metri de ei“, au scris reprezentanții instituției pe rețeaua de socializare.

Cerbul este adaptat zonelor montane cu păduri întinse, dar poate fi regăsit și în cele de deal, iar în ultimele decenii a fost reintrodus și în zonele de câmpie.

Cerbii trăiesc în libertate până la 18-20 de ani și ating o greutate de până la 300 de kilograme. Anual, în primăvară, își pierd coarnele, ele crescând la loc până la sfîrșitul verii, înaintea perioadei de împerechere.

Video poate fi urmărit AICI!