IKEA intenționează să deschidă noul magazin din Timișoara în această vară. În aceste condiții, compania a început recrutarea de personal. Deja IKEA a angajat aproximativ 50 de persoane și este în căutarea a peste 250. Există mai multe roluri disponibile în departamentele operaționale, precum vânzări, logistică, relații cu clienții sau restaurant. Posturile vacante disponibile pot fi verificate pe www.IKEA.ro, secțiunea Lucrând pentru IKEA.
„Suntem foarte entuziasmați de perspectiva întâmpinării noilor colegi, care vor avea nenumărate oportunități în cadrul unei companii globale. Ne-am luat angajamentul să ne ridicăm la nivelul așteptărilor colegilor noștri și, acolo unde se poate, chiar să depășim aceste așteptări. Tocmai de aceea, oferim o gamă largă de beneficii profesionale și un mediu de lucru care are în centrul său bunăstarea angajaților, asigurându-ne în același timp că rămânem fideli misiunii noastre de a ajuta cât mai mulți oameni să își împlinească visele legate de amenajarea locuinței”, a declarat Nicoletta Muscinelli, Market Manager IKEA Timișoara, potrivit Capital.
Ikea Timișoara va fi al treilea magazin al suedezilor în România și primul din afara Capitalei. Centrul comercial are un regim de înălţime S+P+1E, construcția urmărind cerinţele de certificare de clădire sustenabilă, conform criteriilor BREEAM. Va folosi energie regenerabilă, fiind echipată cu panouri fotovoltaice pe acoperişul magazinului şi va utiliza, pentru consumul de energie, o centrală geotermală, pentru încălzirea şi răcirea clădirii.