Iar s-au scumpit apartamentele din Timișoara

Iar s-au scumpit apartamentele din Timișoara

- in Economie, Locale, Stiri
0

Apartamentele din marile orașe ale României, inclusiv Timișoara, s-au scumpit din nou pe parcursul lunii august. Indicele Imobiliare.ro indică faptul că la nivel național prețul mediu solicitat s-a situat în jurul valorii de 1.437 de euro/mp util.

Chiar dacă, în continuare, numărul tranzacțiilor este mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut, am înregistrat în vara acestui an cea mai bună perioadă a ultimelor 18 luni în ceea ce privește nivelul cererii. Acest lucru se reflect și în evoluția prețurilor. Pe de altă parte, prețurile apartamentelor au avut un ritm de creștere inferior nivelului inflației și evoluției veniturilor, ceea ce, în fapt, arată o mai mare putere de cumpărare pe piața rezidențială astăzi, față de acum un an de zile”, a afirmat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

În cazul apartamentelor scoase la vânzare pe piața din Timișoara, avansul s-a menținut sub pragul de 1%.

Pentru un apartament nou cu 2 camere, prețul mediu solicitat este în prezent cu 4,4% mai mare decât la sfârșitul verii trecute. Cumpărătorii pot achiziționa o astfel de locuință cu circa 1.575 de euro/mp util. O locuință similară aflată, în schimb, într-un imobil vechi se vinde cu 1.472 de euro/mp util.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *