Polițiștii Secției 1 au fost sesizați că doi bărbați, în vârstă de 53 și 54 de ani, ar fi sustras portofelul unei tinere, de 22 de ani, în timp ce aceasta se afla într-un mijloc de transport în comun din Timișoara.
Totul s-a întâmplat ieri, în jurul orei 15:00, când cei doi bărbați ar fi sustras portofelul unei tinere, în timp ce aceasta se afla într-un mijloc de transport în comun, oprit în stația de pe strada Gheorghe Lazăr. Cei doi au fost surprinși în flagrant delict de către tânără și alte două persoane și au imobilizați până la sosirea polițiștilor.
“În urma verificarilor si administrării probatoriului, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în stare de recidivă, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș. Polițiștii continuă cercetările în vedere documentării activității infracționale a bărbaților“, transmit reprezentanții IPJ Timiș.