Horia Colibășanu a revenit în România după ce a fost la un pas de moarte în Himalaya

Horia Colibășanu a revenit în România după ce a fost la un pas de moarte în Himalaya

- in Actualitate, Locale, Sport, Stiri
0

Horia Colibășanu a reușit să ajungă cu bine în România, după ce săptămâna trecută a luat decizia de a opri expediția în Himalaya din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Potrivit unui comunicat de presă, alpiniștii români Horia Colibășanu și Marius Gane au ajuns în țară cu un avion care venise din Spania în Nepal cu ajutoare umanitare, în acest weekend, via Madrid. Cei doi sportivi, alături de slovacul Peter Hamor, au pus capăt tentativei de a stabili o nouă rută pe creasta nord-vestică a muntelui, după ce o avalanșă le-a lovit cortul în noaptea de 9 mai, la 6.800 de metri altitudine. Alpiniștii au fost nevoiți să taie pânza cortului cu briceagul pentru a putea ieși din zăpada de peste un metru care i-a acoperit.

Trio-ul Colibășanu-Gane-Hámor are o experiență impresionantă în Himalaya: în total au participat la peste 100 de expediții la mare altitudine. Decizia lor de a renunța a fost confirmată de ninsorile puternice și vremea instabilă care a ținut mai mult de o săptămână. Expedițiile s-au oprit și pe partea cu ruta clasică. De altfel, în acest sezon nu s-a reușit nicio ascensiune pe vârful Dhaulagiri. Nu doar condițiile de pe munte au fost potrivnice. Recenta explozie a cazurilor de COVID au impus o carantină totală în Nepal și suspendarea zborurilor internaționale până la sfârșitul lunii mai. Cu sprijinul lui Paul Sezonov, Consul General al României la New Delhi și al Ambasadei Spaniei din New Delhi, Horia Colibășanu, Marius Gane și Peter Hámor au reușit să se îmbarce într-un avion care venise din Spania cu ajutoare umanitare. Cei doi români s-au întors în țară în weekend, via Madrid“, se arată în comunicatul de presă.

Provocarea crestei nord-vestice rămâne așadar nerezolvată încă pentru Horia Colibășanu. Dhaulagiri este unul din cei 14 munți de peste 8.000 de metri, al șaptelea ca înălțime de pe planetă (8.167 m.). Horia Colibășanu l-a urcat prima oară în 2007, pe ruta clasică, fără oxigen suplimentar.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *