Hala de producție și procesare a Smithfield plină de fum. 100 de persoane s-au autoevacuat

Hala de producție și procesare a Smithfield plină de fum. 100 de persoane s-au autoevacuat

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Pompierii au fost anunțați, la ora 15:00, despre o degajare de fum într-o hală de producție și procesare a Smithfield de pe strada Polonă, nr.4, din Timișoara.

La fața locului s-au deplasat de urgență 41 de pompieri cu 6 autospeciale de stingere, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială CBRN și un echipaj SMURD, din cadrul celor două detașamente de pompieri din Timișoara. De asemenea, au fost alertate 4 autospeciale de stingere, cu echipajele aferente, din cadrul Detașamentului Lugoj Stației Buziaș, Stației Deta și Stației Făget. Totodată, pentru gestionarea operativă a intervenției, a fost activată și Grupa Operativă.

La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului, pompierii au constatat că într-o hală, există o degajare mare de fum. În interiorul halei nu se aflau persoane la momentul sosirii echipajelor de intervenție. 100 de persoane, care erau în tura de serviciu, s-au autoevacuat în siguranță.

În acest moment, incendiul este lichidat, se lucrează pentru ventilarea fumului și identificarea focarelor ascunse.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *