Grevă spontană, la Protecţia Consumatorilor Timiş

Grevă spontană, la Protecţia Consumatorilor Timiş

- in Actualitate, Locale, Stiri
0

Angajaţii de la Protecţia Consumatorilor Timiş au organizat o grevă spontană, marţi, 7 iunie, fiindcă,  spun ei, le-a ajuns cuţitul la os, din cauza că muncesc prea mult, sunt supuşi riscurilor profesionale foarte mari şi au salarii umilitor de mici.

Revolta lor e cu atât mai mare, cu cât colegii inspectori de la direcţia sanitar-veterinară care prestează o muncă asemănătoare au salarii extrem de mari, faţă de ei. Prin urmare, comisarii susţin că cineva are interesul să îi ţină în continuare în aceste condiţii umilitoare.

„Revolta noastră este cu atât mai mare, cu cât în noul proiect de lege nu suntem cuprinși şi noi, angajaţii din cadrul protecţiei consumatorilor, în condițiile în care alți colegi, tot funcționari, au obținut majorări salariale. De cel puțin patru ani nu am mai avut  creștere salarială. Protestul nostru este un prim demers, dar suntem hotărâţi să mergem mai departe, până la demararea procedurii de grevă generală. Noi am cerut să fim aliniați salariilor cu cei de la Direcția Sanitar-Veterinară, unde ajung până la 4.000 lei”, a explicat Daiana Mărgărit, liderul de sindicat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *