Greblă. Tony Greblă & Co

Greblă. Tony Greblă & Co

- in EDITORIAL 1, Locale
0

Ecranele televiziunilor s-au îngălbenit miercuri în jurul orei 16. Subiectul Breking news-ului era demisia lui Tony Greblă. Acuzat de procurori DNA de corupţie şi constituirea unui grup infracţional, acuzaţiile la un moment dat păreau că au căzut în derizoriu, cazul rochiilor şi a fermei de struţi păreau să fi compromis ancheta. Însă surpriza procurorilor a venit în momentul când au extins cercetarea după câteva declaraţii ale celorlalţi inculpaţi din dosar. În loc să prefere o apărare eficace adică la obiect, Tony Greblă a preferat să se victimizeze spunând că este mâna SRI în anchetă şi că el este persecutat politic.

Studenţii la drept învăţa la primele cursuri cele două tipuri de dosare pe care orice parchet le instrumentează: dosarele civile şi dosarele penale. De la Tony Greblă aflăm că mai există şi un alt tip de dosar – „dosarele politice”. Şi că bineînţeles el nu are nici o vină. Departe gândul de mine de a mă pronunţa sau a eticheta însă ştiu că orice acuzaţie poate fi şi desfiinţată prin lipsa de probe şi se pare că procurorii nu duc lipsă de acestea din moment ce au început urmărirea penală. Vestea proastă e că în momentul finalizării cercetării probele ajung în instanţă. Iar statistica arată că şansele de condamnare sunt de 95% în cazul oricărui inculpat, iar în situaţie de crimă organizată de 98%. Vești proaste aşadar pentru fostul judecător de la CCR. Salut demisa lui Tony Greblă deşi cred că ar fi trebuit să vină în prima secundă de la începerea anchetei. Cred că asta înseamnă să laşi justiţia să funcţioneze, să arunci vreo îndoială asupra instituţiei în care lucrezi, să răspunzi acuzaţilor care ţi se aduc asta chiar dacă în cazul lui Tony Greblă ele vin de „ţiganii amărâţi” din Gorj.

Problema e că în momentul de faţă există un mainstream pentru toţi politicieni care ajung la DNA cel puţin în ultima perioadă de exemplu Elena Udrea, afacerişti Adrian Sârbu şi Dorin Cocoș, toţi asmut cuţitele împotriva SRI acest veşnic responsabil de situaţia în care se află. Elena Udrea îşi aduce oare aminte de momentul în care era numită cea mai puternică femeie din România. Sau Adrian Sârbu când era considerat un zeu al televiziuni. Poate Dorin Cocoș acest geniu neîmplinit decât financiar în momentul în care discuta cu jurnalistul Victor Ciutacu şi spunea că „suntem prea puţini oameni valoroşi în România să ne certăm între noi?”

Când mă gândesc la ei îmi aduc aminte de cuvintele lui Barcak Obama:” the world has changed, and we must change with it” Lumea se schimbă şi noi trebuie să ne schimbăm odată cu ea”. Aici poate ar merita să parafrazăm Puterea se schimbă şi noi trebuie să ne schimbăm odată cu ea.