George Maior, directorul SRI – Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest Timișoara

George Maior, directorul SRI – Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest Timișoara

- in Educatie, Locale
0

În Aula Magna, a Universităţii de Vest Timişoara, a avut loc un dublu eveniment, vineri 3 octombrie: acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum lui George Cristian Maior, profesor doctor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, directorul Serviciului Român de Informații.

De asemenea, de la ora 12, a fost lansată cartea „Incertitudine. Gândire strategică și relații internaționale în secolul XXI”, de George Cristian Maior. „Astăzi, are loc aici un regal al erudiţiei!”, a punctat Marilen Pirtea, rectorul UVT.

„Ne aflăm astăzi la acest început de secol, în faţa unui moment de răscruce, unul în care putem opta decisiv pentru o integrare definitivă în comunitatea europeană şi euroatlantică şi pentru ieşirea definitivă de sub stigmatul zonei de frontieră dominată de nesiguranţă şi sărăcie. Aceste evoluţii pot înscrie societatea românească în modernitatea occidentală, cu tot ce înseamnă ea în termeni de bunăstare, securitate şi predictibilitate pozitivă”, a declarat şeful SRI, la Timişoara.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *