Gata cu ruinele! O bază sportivă de pe malul Begăi va fi modernizată

Gata cu ruinele! O bază sportivă de pe malul Begăi va fi modernizată

O bază sportivă aflată pe malul Begăi nu va mai fi o ruină. Universitatea de Vest a primit gratuit de la primărie baza sportivă situată pe Splaiul Tudor Vladimirescu. Mai precis, instituția are dreptul să o folosească gratuit timp de 20 de ani, dacă o va moderniza în cel mult doi ani și va putea fi utilizată și de către timișorenii care doresc să facă mișcare.

Atribuirea în folosință gratuită a imobilului va fi pentru amenajarea bazei sportive în vederea realizării activităților didactice sportive și punerea la dispoziția publicului larg și a Primăriei Municipiului Timișoara a infrastructurii administrate pentru cel puțin 30% din timpul de utilizare, condiționat de reabilitarea platformei si drumurilor de acces, a împrejmuirii, respectiv a terenurilor de fotbal si tenis, în termen de 1 an de zile de la predarea-primirea bazei sportive, respectiv reabilitarea bazinelor de înot si a clădirilor în termen de 2 ani de zile de la predarea-primirea bazei sportive”, scrie într-un proiect de hotărâre votat de Consiliul Local Timișoara privind atribuirea în folosință gratuită a bazei sportive către Universitatea de Vest.

Baza sportivă se întinde pe o suprafață de aproape 6.000 mp. În ultimii doi ani, pe terenurile acesteia s-au oficiat slujbe în aer liber de către Biserica Baptistă Betel, aflată în apropiere.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *