Front comun împotriva hoților din autobuze și tramvaie, la Timișoara

Front comun împotriva hoților din autobuze și tramvaie, la Timișoara

- in Administratie, Locale
0

Încă de la înființarea Biroului Poliție Transport Urban, în septembrie 2014, la sediul Poliției Locale a avut loc o întâlnire cu reprezentanții Poliției Municipiului Timișoara – Biroul Investigații Criminale, Compartimentul Furturi din buzunare și cei ai Regiei Autonome de Transport Timișoara, pentru a pune bazele colaborării cât mai strânse în vederea prevenirii fapte antisociale și de creștere a siguranței cetățenilor care circulă pe mijloacele de transport în comun din Timișoara.

„Problema furturilor din buzunare este gestionată de Poliția Națională prin compartimente de specialişti în acest sens. Noi ne-am înființat în special pentru celelalte situații de disconfort prevăzute de HCL 371/2007, dar și pentru ca, prin prezența uniformei, să putem contribui la rândul nostru la scăderea infracționalității de acest gen”, explică Daniela Seracin, PR Poliţia Locală Timişoara. În cadrul acțiunilor organizate, polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale, conform HCL 371/2007 modificată și conform Legii 61/1991 republicată, cele mai multe pentru abandonarea de deșeuri, resturi alimentare și nealimentare, chiștoace de țigări atât în mijloacele de transport cât și în stațiile acestora, dar și pentru consum de alcool și apelarea la mila publică, acționând zilnic pentru depistarea persoanelor care provoacă scandal, fac mizerie, deteriorează sau distrug mijloacele de transport. În ceea ce privește furturile din buzunare și bagaje,  încă din discuțiile purtate cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara – Biroul Investigații Criminale, Compatimentul Furturi din buzunare, s-a subliniat și necesitatea implicării cetățenilor în prinderea suspecților, de cele mai multe ori victimele renunțând la a depune plângere împotriva celor care i-au păgubit și în acest fel fiind foarte greu de probat faptele comise. Poliția Locală Timișoara a făcut la rândul său apel la cetățeni ca, în cazul în care constată aspecte de disconfort ori alte nereguli privind ordinea și siguranța publică, să apeleze la polițiștii locali prezenți sau în cazuri de urgență să sesizeze toate aceste aspecte la telefon 0256.968 pentru a se putea interveni în timp util. „Un aspect pozitiv înregistrat la nivelul municipiului Timișoara este acela că, potrivit ultimelor date, numărul de fapte de natură penală din categoria furturilor din buzunare sau bagaje pe mijloacele de transport în comun din oraș a scăzut cu zece procente față de aceeași perioadă a anului trecut”, a mai spus Seracin.

Reprezentanţii RATT susţin că există o colaborare foarte strânsă între RATT şi Poliţia Locală în depistarea şi prinderea hoţilor din mijloacele de transport. „Controlorii RATT când prind un hoţ cheamă imediat poliţiştii”, spune Cosmin Bradu, din cadrul RATT.

Conform sfaturilor Poliţiei Timiş cetăţenii trebuie să fie vigilenţi atunci când circulă pe mijloacele de trasport, poşeta să nu stea în spate, ci în partea din faţă, întotdeauna sub supraveghere, la fel şi portmoneul sau telefonul mobil, să stea în buzunarele din faţă. Să nu fie puse la vedere bunurile –banii, bijuteriile sau telefoanele mobile. Când sunt depistaţi hoţii, cetăţenii pot sesiza poliţia la tel: 112

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *