Dominic Fritz a ținut să-l atace miercuri, 17 februarie, în cadrul unei conferințe de presă, pe fostul edil al Timișoarei, Nicolae Robu. Astfel, Fritz a spus despre Robu că ar fi “plictisit” și de aceea postează aproape în fiecare zi texte pe Facebook prin care îl atacă.
“Nici nu știu ce să zic despre absurditățile care umplu Facebook-ul din partea domnului Robu. Înțeleg că domnul Robu este un pic plictisit, nu vreau acum să joc jocul lui. Această întrebare cu domiciliul a existat și domnul Robu și-a trimis oamenii lui să conteste alegerea mea ca primar al Timișoarei în instanță. A pierdut, a pierdut și în recurs, a pierdut și când era vorba de neconstituționalitate, și așa mai departe. Deci, această poveste este închisă, eu sunt primar legitim al Timișoarei și așa și rămâne“, a declarat Dominic Fritz.
Pe de altă parte, Nicolae Robu nu s-a lăsat mai prejos și i-a transmis noului primar al Timișoarei, pe Facebook, să publice o copie după actul de identitate, în care să scrie că are domiciliul în orașul de pe Bega, dar și una după diploma de master.
“Domnule Fritz, replica dv. la solicitările mele de simplu timișorean trebuie să fie vizuală, cum am mai spus, nu frazeologică. Așadar: publicați fotocopie după actul de identitate -pașaport sau carte de identitate germană- în care să scrie că aveți domiciliul în Timișoara, așa cum cere Codul administrativ! Dacă o faceți, discuția pe această temă se încheie instantaneu; publicați fotocopie după diploma de master măcar, deși bine v-ar sta să faceți asta și pentru diploma de licență și cea de bacalaureat, cu indicarea datelor de început și de sfârșit ale studiilor care au condus la respectivele diplome. Simplu! Dacă o faceți, discuția pe această temă se încheie instantaneu (precizez că așteptările mele sunt să le aveți, dar există o mirare că refuzați să le scoateți la vedere!)“, a scris Nicolae Robu, pe rețeaua de socializare.