FRF atenționează: ”În prezent nu există un fond sau fonduri UEFA dedicate efectelor COVID19 în fotbal”

FRF atenționează: ”În prezent nu există un fond sau fonduri UEFA dedicate efectelor COVID19 în fotbal”

- in Locale, Sport, Stiri
0

Federația Română de Fotbal a informat că nici FRF și nici una dintre cele 55 de asociații naționale afiliate UEFA nu au primit și nici nu au fost anunțate că vor primi vreun euro în plus față de sumele prevăzute anterior contextului pandemic prin programul HatTrick.

Pe 27 aprilie 2020, UEFA a comunicat doar suspendarea parțială a condițiilor de raportare pentru o parte din fondurile din programul HatTrick, dacă destinația acestora va fi schimbată.

În prezent nu există un fond sau fonduri UEFA dedicate efectelor COVID-19 în fotbal și nici plăți cu această destinație specifică. FRF nu încasează niciun euro în avans. UEFA va livra aceeași sumă de bani la aceleași termene prevăzute anterior pandemiei. FRF nu a utilizat vreodată, din 2014 până în prezent, și nici nu va utiliza sume provenite din programul HatTrick pentru plata salariilor. Destinațiile acestor fonduri au fost și vor rămâne mereu susținerea și dezvoltarea fotbalului românesc. Amintim că FRF investește prin fondurile atrase din mediul privat și de până la șase ori mai mulți bani decât sumele oferite de UEFA pentru competiții, loturi naționale, dezvoltarea arbitrajului etc. Aceste realități pot fi verificate prin raportările anuale pe care FRF le face către forul continental.

În acest context extrem de dificil cauzat de pandemie și consecințele ei, obiectivul fundamental al FRF este asigurarea sustenabilității tuturor competițiilor pe care le organizează (peste 50 de competiții de seniori, juniori, fotbal feminin, futsal și fotbal de bază) și asigurarea unui program competițional și de pregătire la nivel înalt pentru toate cele 17 loturi naționale -atenționează FRF, marți 5 mai 2020.