Fosta fabrica de palarii din Timisoara devine istorie. Urmeaza sa fie demolata

Fosta fabrica de palarii din Timisoara devine istorie. Urmeaza sa fie demolata

fabrica palarii

Timișoara rămâne fără patrimoniu cultural industrial. După Kandia sau ILSA, a venit rândul unei alte foste fabrici din oraș să fie demolată. Este vorba de clădirea fostei fabrici de pălării Paltim, care va dispărea în viitorul apropiat. În locul imobilului va apărea un complex rezidențial mixt.

Există un PUZ (n.r. Plan Urbanistic Zonal) lansat în dezbatere publică în acest moment. Fabrica de pălării va dispărea și se va ridica o zonă rezidențială cu funcțiuni mixte în locul ei. Va fi păstrată doar zona de birouri din față, care este monument istoric. Din păcate, dispare patrimoniul cultural industrial al Timișoarei”, a spus Ilie Sîrbu, președintele Asociației Culturale Salvați Patrimoniul Timișoarei.

Ilie Sîrbu și-ar dori ca noul proprietar al clădirii care a găzduit fabrica de pălării să se gândească la o modalitate prin care memoria acestui brand să nu dispară.

Fabrica de pălării din Timişoara a fost fondată cu patru ani înainte de 1900, fiind prima întreprindere de profil din Sud-Estul Europei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *