Nelu Tătaru (PNL), medic și fost ministru al Sănătății, a fost dus joi la DNA Iași, sub acuzația că ar fi luat mită de la aproape 50 de pacienți sau aparținători, într-un interval de trei luni. Procurorii susțin că Nelu Tătaru ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 și 500 de lei sau produse alimentare pentru consultații, rețete sau operații. Fostul ministru se declară nevinovat
“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Tătaru Nelu, medic specialist în cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși (jud. Vaslui) și deputat în Parlamentul României, acesta dobândind calitatea de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (57 de acte materiale). În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: În perioada 03 aprilie 2024 – 12 iulie 2024, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal “Dimitrie Castroian” Huși, suspectul Tătaru Nelu ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienți/aparținători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenții chirurgicale, consult pacienți ori eliberare de rețete medicale“, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
În același dosar procurorii efectuează urmărirea penală și privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecți pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.