Călin Cristian Careba, fost director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conflict de interese, complicitate la înşelăciune şi spălare de bani în formă continuă.
Potrivit procurorilor, în perioada 2009 – 2012, Careba a participat la încheierea de către CJAS Timiş a contractelor de furnizare de servicii medicale cu mai multe spitale din judeţ, dar şi cu SC S SRL, societate deţină de Nicoară Eugenia Diana, şi SC SN SRL. Asta deşi “atât în perioada anterioară dobândirii funcției, cât și în perioada deținerii acesteia, prin intermediul SC S.N. SRL, societate pe care o controla și administra în fapt, inculpatul a realizat foloase materiale ca urmare a încheierii cu aceiași furnizori de servicii medicale de contracte de prestări servicii în domeniul IT”.
De asemenea, în luna martie 2014, când Careba era comisar în cadrul CJAS Timiş şi coordonator al unei echipe de control desemnate să efectueze verificări la furnizorul de servicii medicale SC S.C. SRL, acesta întocmit un proces-verbal ce concluziona respectarea de către furnizor a obligațiilor prevăzute în contractul de furnizare servicii medicale spitalicești încheiat cu CJAS Timiş. Astfel, au fost obţinut, indirect, un folos patrimonial de către firma respectivă.
Totodată, în perioada 2010 – 2014, fostul şef al CJAS Timiş a protejat firmele SC S. SRL şi SC S.C. SRL astfel încât “aspectele neconforme realităţii să nu fie descoperite în cadrul unor acțiuni de control, ceea ce a înlesnit inducerea în eroare de către inculpată a CJAS Timiş, prin prezentarea pentru decontare a unor servicii medicale fictiv prestate de către cele două societăți”.
Procurorii mai spun că Careba a dobândit în mod repetat, în perioada 2011 – 2014, prin intermediul SC S.N. SRL, mai multe sume de bani de la SC S.C. SRL, care provin din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Prejudiciul estimat a fi produs ca urmare a săvârşirii infracţiunii de înşelăciune este de aproape un milion de lei. Procurorii au dispus măsura sechestrului asupra mai multor bunuri şi imobile ale inculpaţilor Cristian Careba, Nicoară Eugenia Diana, constând în terenuri, un autoturism şi aparatură medicală.