Focuri de armă pentru prinderea unor hoți care încercau să fure motorină, în Banat

Focuri de armă pentru prinderea unor hoți care încercau să fure motorină, în Banat

- in Actualitate, Eveniment, Locale, Stiri
0
pistol

Noapte aglomerată pentru polițiștii din județul Caraș-Severin. Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin informează că, în această noapte, în jurul orei 01.15, oamenii legii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Oțelu Roșu au surprins în flagrant trei persoane în momentul în care au încercat să fure motorină din rezervorul unui camion aflat într-o parcare, la ieșirea din localitatea Bucova.

Concret, cei trei bărbați, folosindu-se de o rangă, au distrus bușonul rezervorului de la un cap tractor și cu ajutorul unui furtun și a unor bidoane de plastic, au început să fure motorină din interior.

Din cauza faptului că cele trei persoane nu s-au conformat somației legale a polițiștilor de a se opri și au încercat să fugă spre pădure, unul dintre agenți a executat un foc de avertisment în plan vertical, reușind prinderea și imobilizarea unui tânăr de 17 ani, celelalte două persoane fugind spre pădure. În scurt timp, polițiștii au reușit prinderea și imobilizarea și a celorlalți doi bărbați, care au încercat să se sustragă, unul de 40 de ani și un tânăr de 19 ani, toți din localitatea Bucova“, a informat IPJ Caraș-Severin.

În acest caz, oamenii legii efectuează cercetări pentru furt calificat, bărbatul de 40 de ani și tânărul de 19 ani fiind reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, cu propunere legală.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *