Focar de infecție la autogara Autotim din Timișoara

Focar de infecție la autogara Autotim din Timișoara

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Groapă de gunoi la autogara Autotim din Timișoara. Polițiștii locali au făcut verificări joi în zona Splaiul Tudor Vladimirescu, unde existau sesizări că ar fi o cantitate mare de deșeuri împrăștiate, zona fiind un adevărar focar de infecție.

Astfel, în urma controalelor la fața locului, societatea care utilizează platforma de pe Splaiul Tudor Vladimirescu, pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor, a încasat două amenzi, în valoare de 5000 de lei, pentru neîntreținerea curățeniei și pentru că nu are contract de salubrizare cu vreo firmă.

Extinzând verificările în zonă, a fost controlată și Autogara Autotim, constatându-se că în incintă sunt dispersate cantități mari de deșeuri, societatea fiind amendată cu 2500 de lei pentru neîntreținerea curățeniei. În ambele situații au fost dispuse și măsuri de remediere a situației cu reverificare a zonei în perioada următoare.
Poliția Locală Timișoara atrage atenția că nu numai persoanele fizice, ci și cele juridice trebuie să ia măsuri de întreținere a curățeniei în perimetrele de care le au în posesie sau în administrare, în caz contrar riscând sancțiuni drastice.