FEST-FDR 2021. Teatru – lectură în Parcul Civic din Timișoara

FEST-FDR 2021. Teatru – lectură în Parcul Civic din Timișoara

- in Cultura, Locale, Social, Stiri
0

Din cele 30 de texte înscrise în ediția 2021 a Concursului Național de Dramaturgie, juriul format din prof. univ. dr. Nicolae Mandea, președintele juriului, teatrologul Călin Ciobotari și Codruța Popov, consultant artistic al Teatrului Național din Timișoara a selecționat cele patru texte care vor intra în etapa următoare.

Acestea sunt: Stockholm de Ana-Sorina Corneanu. Noul profet de Radu Popescu. Medeea: Furie de Radu Popescu. Copiii nopții de Radu Andrei

Următoarea etapă, inclusă în FEST-FDR2021, va avea loc între 28 august și 5 septembrie. Astfel, în perioada 28 august – 1 septembrie, cele patru texte vor fi prelucrate de regizorii și actorii Teatrului Național în cadrul atelierelor CND, concretizate prin cercetarea și prelucrarea textelor de patru echipe formate, fiecare, din autor, regizor și actori.

Atelierele se vor dezvolta într-o serie de spectacole-lectură, prezentate publicului în cadrul acțiunii Teatru-lectură în Parcul Civic, în fiecare zi, între 2 – 5 septembrie, de la ora 11, în Parcul Civic, în proximitatea Sălii 2.

Teatru-lectură în Parcul Civic este o etapă participativă, în care spectatorii prezenți vor avea ocazia să contribuie prin intervențiile lor la „modelarea” formei finale a textelor. Cele patru texte vor fi publicate în volum, lansarea fiind programată în luna noiembrie. Acțiunea este parte a traseului Vocile Orașului și urmărește susținerea democrației participative.

Teatru-lectură în Parcul Civic este un proiect cultural cuprins în programul cultural prioritar TM2023 RESTART al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *