Cele două femei propuse de PSD Timis pentru alegerile europarlamentare din mai: deputatul Bianca Gavrilita si consilierul local, Luminița Tundrea au mari șanse să prindă un loc eligibil pe listă. Ce putin așa susține președintele OFSD Timișoara, Gabriela Popovici.
„Martie pe lângă faptul că este luna doamnelor și domnișoarelor, pentru noi ca și organizație de femei ne-a adus o noutate prin nominalizarea a două doamne din cadrul organizației a doamnei deputat Bianca Gavriliță și a doamnei consilier municipal Luminița Țundrea ca și candidate pentru alegerile europarlamentare. În acest moment lista nu este finalizată la nivel național, însă avem speranța care se bazează pe niște certitudini că cel puțin una dintre cele două doamne va fi pe pe un loc eligibil pentru europarlamentarele din mai 2019. Acest lucru consituie un motiv de mândrie pentru organizația de femei din județul Timiș a PSD datorită faptului că reprezintă o recompensă a tuturor eforturilor făcute de-alungul anilor de către doamnele și domnișoarele din această largă organizație”, a spus consilierul local PSD Timișoara, Gabriela Popovici.
PSD are 16 europarlamentari si are ca obiectiv sa realizeze măcar performanța înregistrată la ultimele alegeri pentru Parlamentul European.