Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timișoara – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat pentru pornografie infantilă și viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată.
“În cauză s-a reținut că, în luna iulie 2023, un bărbat, de 54 de ani, ar fi abordat în spațiul public o victima minoră, de 16 ani, pe care ar fi determinat-o să consume băuturi alcoolice, după care, profitând de starea în care se afla, ar fi transportat-o la domiciliul său și ar fi întreținut cu aceasta raporturi sexuale, pe care le-ar fi înregistrat și stocat în telefonul mobil personal. În perioada următoare, ar fi constrâns victima să dea curs cererilor sale repetate de a întreține în continuare raporturi și relații sexuale, amenințând-o că, în caz contrar, va distribui materialul pornografic către membrii familiei și colegii minorei. De asemenea, ar fi continuat să filmeze cu telefonul mobil relațiile intime și ar fi supravegheat-o zilnic pe minoră, din proximitatea unității școlare, menținând-o astfel într-o permanentă stare de temere. În luna ianuarie 2024, persoana vătămată a refuzat să continue relația cu bărbatul, situație în care acesta ar fi distribuit, prin intermediul unei aplicații instalată pe telefonul mobil, imagini cu caracter sexual explicit către persoane din familia victimei și colegi ai acesteia“, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Luni, bărbatul a fost depistat și imobilizat, în imediata apropiere a unității de învățământ unde este școlarizată fata. De asemenea, polițiștii au făcut percheziții la domiciliul acestuia, de unde au ridicat mai multe telefoane mobile, un laptop, precum și alte mijloace de probă.
Luni, 12 februarie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore. Iar marți, 13 februarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, a dispus arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.