Expoziție inedită la Muzeul Național al Banatului

Expoziție inedită la Muzeul Național al Banatului

- in Actualitate, Cultura, Locale, Social, Stiri
0
O expoziție inedită se deschide sâmbătă, 14 noiembrie, la Muzeul Național al Banatului. Este vorba despre ”Secunda Mare”, o expoziție – argument care vă propune o întâlnire surprinzătoare cu sublimul.
Vă așteptăm să observați echilibrul perfect dintre emoție și rațiune în lucrările lui Boldi. Sculpturile sale denotă o sensibilitate aparte <Ceea ce visez este o artă a echilibrului, a purității și seninătății lipsită de subiecte tulburătoare sau deprimante – o influență liniștitoare și calmantă asupra minții, mai degrabă ca un fotoliu bun care oferă relaxare de la oboseala fizică>, declară artistul. Vă așteptăm să observați măiestria lui Incze Mózes. Trupurile, luminile și atmosfera din tablourile sale amintesc de marii artiști ai barocului. Dar tablourile sale un alt tip de natură, alt tip de creație. Nu poți fi absolut sigur de dimensiunea spațială a picturilor sale. Privindu-le, observi substanțe greu de definit care plutesc sau se răspândesc în spațiile interne ale tablourilor. Versalitatea artistului face privitorul să se simtă parte a procesului de creație“, transmite Muzeul Național al Banatului.
Expoziția ”Secunda Mare” va fi deschisă în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia, str. Martin Luther nr. 4, până în luna ianuarie a anului viitor. Programul de vizitare este de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00. Intrarea este gratuită pentru elevi, studenți și pensionari, iar pentru celelalte categorii, biletul de intrare este 5 lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *