Experți europeni discută despre adaptarea la schimbările climatice, la Timișoara

Experți europeni discută despre adaptarea la schimbările climatice, la Timișoara

- in Administratie, Locale, Stiri
0

Experți europeni discută la Timișoara, în aceste zile, despre adaptarea la schimbările climatice. Întâlnirea are loc cu ocazia exercitării Președenției României la Consiliul Uniunii Europene și este cel de-al doilea din seria celor zece evenimente internaționale care se vor desfășura la nivelul Consiliului Județean Timiș.

Sub egida președinției Consiliului European se organizează astăzi și mâine la Timișoara o întâlnire a experților pe grupul de lucru, pe adaptare la shimbările climatice. Așa cum bine știm cu toții, în ultima perioadă atât în Uniunea Europeană, cât și în întreaga lume ne confruntăm cu o serie de fenomene meteorologice extreme, cum ar fi de exemplu perioadele prelungite de secetă, inundațiile, perioadele de îngheț prelungit. Aceste fenomene, în special cele de secetă se manifestă pronunțat și în România, pentru a evita aceste efecte ale schimbării climatice, experții vor analiza astăzi și vor discuta despre măsuri de continuare a aplicării a ceea ce s-a menționat în acordul de la Paris”, spune Camelia Dragomir Bănănică, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate.