Exhibitionistul de la Ion Vidu a fost in sfarsit prins

Exhibitionistul de la Ion Vidu a fost in sfarsit prins

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Un exhibiționist cu state vechi in functii a fost în sfârșit prins de polițiștii locali. Cel în cauză se autosatisfăcea în tufișurile în spatele stației STPT de lângă Liceul Ion Vidu de mai multă vreme.

Duminică, 9 februarie, în jurul orei 17.40, bărbatul care a săvârșit în public acte obscene de natură să producă disconfortul cetățenilor, a fost prins de polițiști. Ca urmare a mai multor sesizări oamenii legii au trecut la pânde și verificări în zona respectivă. Astfel că, nu după mult timp, individul de 60 de ani a fost prins.

Cel în cauză nu este la prima abatere, în urmă cu aproximativ două săptămâni, fiind depistat de polițiștii locali în aceeași postură și sancționat conform Legii 61/1991 republicată. De această dată, polițiștii locali au procedat la predarea celui în cauză polițiștilor de la Secția 2 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri prevăzută de articolul 375 din Codul Penal, în care se specifică faptul că reprezintă infracțiune fapta persoanei care în public săvârșește acte de exhibiționism sau alte acte sexuale explicite”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *