Eveniment major la Bruxelles, la 111 ani de la primul zbor al lui Traian Vuia!

Eveniment major la Bruxelles, la 111 ani de la primul zbor al lui Traian Vuia!

- in Actualitate, Locale, Stiri
0

Între 7 și 8 martie, la Bruxelles, România se va afla în centrul atenției, pentru că europarlamentarul Maria Grapini organizează o conferință internațională, urmată de o expoziție, pe tematica mai mult decât generoasă a marcării celor 111 ani scurși de la primul zbor cu un avion mai greu decât aerul, efectuat de marele inventator român, pionier al aviației mondiale, Traian Vuia.

Pe data de 18 martie 1906, el a realizat primul zbor autopropulsat, pe 7 și 8 martie 2017, Maria Grapini îi ține vie memoria, în cadrul acestui eveniment major!

În inima Europei, la Bruxelles, vor fi prezenți reprezentanții Muzeului Banatului din Timișoara, cei care administrează Muzeul Traian Vuia, istorici, specialiști în aviație, europarlamentari români și străini, mass-media internă și internațională. Invitatul de onoare al Mariei Grapini va fi Dumitru Prunariu, primul și singurul cosmonaut român care a zburat vreodată în spațiul cosmic. Evenimentul se va bucura de prezența Ambasadei României – Reprezentanța Permanentă și de cea a Reprezentanței NATO la Bruxelles.

“Sunt onorată să fiu gazda unui eveniment important în Parlamentul European ” In memoriam Traian Vuia – 111 ani ”, prin intermediul căruia doresc să aduc un omagiu acestui român de geniu! Evenimentul debutează, în data de 07.03.2017 cu  Conferinţa ” In memoriam Traian Vuia – 111 ani ” , care  va fi urmată de o expoziţie dedicată activităţii lui Traian Vuia,  organizată în colaborare cu Muzeul Naţional al Banatului  şi Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română şi de un cocktail. Prin acest eveniment, am reușit să promovez realizarea excepțională a lui Traian Vuia, nu numai participanților, dar si miilor de persoane cărora le-am transmis informații privind realizările inventatorului român”, precizează Maria Grapini.

Conferinţa va fi găzduită de Parlamentul European, iar expoziţia  dedicată activităţii acestei mari personalităţi se va deschide la sediul Casei de Cultură Belgo-Române – Arthis din Bruxelles. Expoziția va fi deschisă publicului larg, din 6 până în 8 martie.

„Sunt mândră să organizez o dezbatere științifică pe o tematică atât de importantă României! Traian Vuia a fost un temerar, a fost o forță a neamului nostru! Știți prea bine că a sfidat vremurile și, în ciuda respingerii proiectului său de către Academia de Știință de la Paris, a demonstrat lumii întregi că problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul poate fi rezolvată și nu este un vis! Sunt convinsă că foarte mulți dintre colegii mei eurodeputați vor fi prezenți la eveniment și vor afla, astfel, istorisiri inedite despre viața și activitatea acestui mare geniu român, pasionat inițial de…zmee! Sper ca, împreună cu cei prezenți la Bruxelles, să ridicăm, și nu doar metaforic, zmeul României, cât mai sus!”, a declarat organizatorul evenimentului, Maria Grapini.

Traian Vuia s-a născut în 1872 în satul Surducu Mic (parte a fostei comune Bujoru, astăzi Traian Vuia, județul Timiș) din (fostul comitat) Caraș-Severin, fost în Austro-Ungaria, în prezent în România. Părinții săi au fost preotul Simion Popescu și Ana Vuia; aceasta fiind cea de-a doua lui soție. A urmat cursurile primare la Bujor (azi Traian Vuia) și Făget. Între 1884 și 1892, urmează liceul la Lugoj. Aici petrece mult timp în mijlocul familiei lui Coriolan Brediceanu, care-l va sfătui, ajuta și încuraja mai târziu în cariera sa.

Vuia dovedește de când urma cursurile primare, și apoi secundare, o atracție irezistibilă și o predilecție pentru mecanica aplicată și de fizică.[1] La zece ani asistă la primele manifestări cu caracter aviatic, iar micul Vuia dezvoltă o pasiune pentru zmeie. El urmărește atent detaliile lor și încearcă să construiască altele mai perfecționate. Ajuns la liceu, Vuia își însușește noțiuni de fizică și mecanică și nu se mai mulțumește să construiască zmeie, ci încearcă să explice ce se petrece în jurul aparatului, forțele care acționează la lansarea și menținerea lui în aer, condițiile de echilibru, etc. Voia să înțeleagă zborul și, mai ales, voia să mânuiască zmeie, să le facă a se mișca în văzduh după propriul gând.

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *