Evaluarea Naţională 2020, sesiunea specială: fără probleme în Timiș, în ambele zile de examen

Evaluarea Naţională 2020, sesiunea specială: fără probleme în Timiș, în ambele zile de examen

- in Educatie, Locale, Stiri
0
evaluare nationala

În cadrul sesiunii speciale a examenului de Evaluare Naţională – 2020, opt elevi din județul Timiș au fost prezenți (din tot atâția înscriși) astăzi la proba scrisă de Matematică și tot opt candidați au fost prezenți ieri (din tot atâția înscriși) la proba scrisă de Limba și literatura română. Șapte din cei opt elevi s-au aflat în izolare în urmă cu două săptămâni și acum a trebuit să susțină ambele probe; doi elevi (care au avut temperatură în zilele de examen ale sesiunii normale) au susținut doar proba de Limba română (unul), respectiv de Matematică (unul).

Inspectorul general școlar al județului Timiș, prof. Marin Popescu, a afirmat că „nu au fost probleme nici la triaj și nici în timpul probelor” în niciunul din centrele de examen timișene.

Acesta a mai precizat că la nivel național la proba scrisă de Limba română s-au înscris 192 de absolvenţi ai gimnaziului, doi dintre ei având recunoscută nota la această disciplină. Din cei 190 de candidați rămași nu s-au prezentat 20, iar restul de 170 au susţinut proba.
Conform unui comunicat de presă al M.E.C., la proba scrisă de Matematică, la nivel național s-au încris 202 absolvenți de gimnaziu (marea majoritate din zonele rurale ale țării). Doi dintre candidați au avut recunoscută această probă, s-au consemnat 21 de elevi absenți, restul fiind prezenți.

Și la nivel național toți candidații participanți la probe au avut temperatura sub 37.3 grd Celsius, maximul admis.

Subiectele și baremurile de corectare pentru probele de Matematică și de Limba și literatura română sunt publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul: subiecte.edu.ro.

Examenul de Evaluare Naţională – 2020, sesiunea specială, va continua și mâine, 1 iulie, cu proba scrisă la Limba şi literatura maternă (nouă candidaţi înscrişi la nivel național: (șase – la Limba și literatură maghiară și, respectiv, trei – la Limba și literatura germană), obligatorie pentru elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă. În județul Timiș nu există asemenea cazuri.
Primele rezultate vor fi afişate joi, 2 iulie, până la ora 12:00, în centrele de examen, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Acestea pot fi depuse/ transmise şi prin mijloacele electronice, în care situație candidaţii mai completează, semnează şi depun/ transmit prin mijloacele electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat la cunoştinţă că nota acordată în urma soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială sau prin creştere, sau prin descreştere. În cazul candidaţilor minori, declaraţia-tip mai trebuie semnată şi de părinţii/ reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale ale etapei speciale a examenului de Evaluare Naţională, sesiunea 2020, vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie.

„În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/ 679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/ 46/ CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele obținute de elevi în urma susținerii examenelor naționale prin anonimizarea numelui și prenumelui”, ne-a mai menționat inspectorul general timișean, prof. Marin Popescu.

Conform situaţiei centralizate de M.E.C., la etapa specială a examenului de Evaluare Naţională – 2020, s-au înscris 216 absolvenţi ai gimnaziului, unora din ei fiindu-le recunoscută nota la una sau alta din disciplinele de examen. Aceștia sunt elevii care în prima etapă au avut temperatura peste 37.3 grd Celsius (maximum admis), cei care s-au aflat în izolare/ carantină, precum şi elevii cu probleme medicale.
Potrivit situaţiilor transmise de către inspectoratele şcolare, în judeţele Arad, Covasna, Ilfov, Mehedinţi şi Tulcea nu există cazuri care să conducă la organizarea acestei sesiuni speciale. Prin urmare, aceasta are loc în 60 de centre de examen din 37 de judeţe.

În etapa specială a examenului de Evaluare Națională, se dă startul tot la ora 9:00 (prezența în sălile de examen, cel mai târziu la ora 8:30), iar timpul destinat elaborării lucrării scrise ese tot de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. În mod similar cu sesiunea obișnuită, întregul proces este monitorizat audio-video şi se respectă toate măsurile de prevenţie şi protecţie în vigoare, în urma pandemiei de COVID-19.

Patricia Manole