Europarlamentarul Maria Grapini solicită Ministerului Justiției anchetă în cazul fetiței de 8 ani

Europarlamentarul Maria Grapini solicită Ministerului Justiției anchetă în cazul fetiței de 8 ani

- in Locale, Politica, Stiri
0

Europarlamentarul Maria Grapini este șocată de violența cu care s-a acționat asupra copilului de 8 ani și consideră că este de neacceptat procedura de preluare a fetiței de către doamna procuror.

De aceea Grapini cere Ministerului Justiției să facă o anchetă în acest caz și să dea publicității măsurile luate.

Sper să nu-mi spună nimeni că mă amestec în justiție! Nu știu ce judecător a decis și de ce luarea fetiței de la familia care a crescut-o. Mă interesează, mă revoltă și nu pot să stau nepăsătoare. Nu procurorul trebuie să pună mâna pe copil, nu mai spun modul în care a târât-o pe fetiță! Este bine că premierul a reacționat, dar trebuie să se meargă până la capăt! Să nu se mai întâmple! Ministrul justiției, procurorul general trebuie să ancheteze urgent acest caz grav! Eu voi merge până la capăt! Vreau că oficialii să informeze public ce s-a întâmplat cu procuroarea care a încălcat drepturile copilului, ce se întâmplă cu responsabilii de la direcția copilului, cei care au făcut anchetă socială, cu managerul de caz, etc. Dragi români, solidaritatea în cazul încălcării drepturilor unei persoane este semn de umanism, semn că mai avem dragoste de semeni!”, este mesajul Mariei Grapini.

Scrisoarea deschisă trimisă Ministerului Justiției

Având în vedere imaginile prin care se vede violenţa şi modul agresiv prin care o minoră a fost luată din casa familiei care a crescut-o mai mulţi ani, solicit de urgență o anchetă a Ministerului Justiției asupra cazului fetiței de 8 ani aflate în plasament la familia Șarâmat din Baia de Aramă. Este de neacceptat procedura agresivă și violentă prin care doamna procuror a acționat pentru preluarea fetiței din familia care o avea în plasament. Sper, doamna ministru, că veți da un răspuns public având în vedere gravitateta faptei, revolta cetățenilor români și că veți sancționa drastic pe cei care au încălcat dreptutrile copilului în acest caz. Aștept cu interes răspunsul dumneavoastră”, se arată în adresa europarlamentatului Maria Grapini.

Gh. M.