Europarlamentarul Maria Grapini – invitatul de onoare la Zilele Severinului 2018

Europarlamentarul Maria Grapini – invitatul de onoare la Zilele Severinului 2018

- in Locale, Social, Stiri
0

Consiliul Judeţean Mehedinţi, Centrul Cultural “N. Stănescu”, Episcopia Severinului și Strehaiei, Primăria orașului Drobeta Turnu Severin și Fundația Culturală Lumina organizează, sâmbătă, 21 aprilie, la Drobeta Turnu Severin, ediția a XXVI-a a “Zilelor Severinului”, eveniment important pentru lumea culturală și artistică din întreaga zonă, dedicat și partenerilor sârbi de peste Dunăre.

Amfitrionul evenimentului, prof.dr. Florian Copcea, punctează, și de această dată, frumos și cald, importanța unui act cultural de calitate, dedicat celor care încă mai cred în valori, istorie și tradiții minunate.

Invitatul de onoare al Zilelor Severinului este europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, susținător al culturii românești, așteptat cu interes, ediție de ediție, să vorbească despre activitatea amplă și concretă dusă în sprijinul țării sale, la Bruxelles sau Strasbourg, evenimente care de altfel au așezat-o în topul celor mai români dintre români, așa cum o definesc și recunosc mulți severineni. Umanista susține financiar de mulți ani apariția revistei culturale „Vorba Noastră”, revistă care se va lansa, într-o lumină nouă, la evenimentul de sâmbătă.

Zilele Severinului se desfășoară la Palatul Culturii  “T. Costescu”, iar programul cuprinde momentul deschiderii oficiale, un spectacol al Corului Episcopiei Severinului şi Strehaiei, lansarea revistei Vorba Noastră, nr.  3-4/2018 – revistă finanțată de Grapini, ce se adreseaza românilor care-și duc viața departe de țară, lansarea Dicţionarului de Regionalisme de prof.dr. Florian Copcea. Totul, în ambianța vernisajului expoziţiei de pictură naivă a artiştilor români din Serbia.

Europarlamentarul Maria Grapini va vorbi în deschiderea evenimentului, alături de nume mari din cultura românească, profesori, artiști, scriitori și istorici.

Săptămâna viitoare, umanista va duce un număr de reviste “Vorba Noastră” în Republica Moldova, pentru românii de dincolo de Prut, în cadrul acțiunilor periodice pe care le desfășoară pentru semenii noștri din lumea întreagă, de promovare a culturii și a tradițiilor tricolore.

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *