Eurodeputata PPU-sl, Maria Grapini: ”Actuala coaliție de guvernare a eșuat lamentabil. Trebuie schimbată!”. Scrisoare deschisă…!

Eurodeputata PPU-sl, Maria Grapini: ”Actuala coaliție de guvernare a eșuat lamentabil. Trebuie schimbată!”. Scrisoare deschisă…!

- in Locale, Social, Stiri
0

Eurodeputata PPU-sl, Maria Grapini, din Timișoara, atrage atenția într-o scrisoare deschisă dată publicității, vineri 9 iulie 2021, că, în doar șase luni de zile, actuala coaliție de guvernare a eșuat lamentabil. Nici nu putea fi altfel, atâta timp cât mimarea actului de guvernare nu poate suplini lipsa soluțiilor pliate pe realitatea unei pandemii care a adus prejudicii uriașe nu numai la nivel sanitar, dar mai ales la nivel economic.

Iată ce mai arată în scrioare eurodeputata umanistă, Maria Grapini:

Mandatul președintelui Iohannis, unul toxic, a jucat un rol uriaș în perpetuarea unei situații dramatice în care scandalurile, orgoliile și luptele pentru funcții și privilegii se țin lanț! Am făcut parte, ca umaniști, dintr-o coaliție, Uniunea Social Liberală, din punctul meu de vedere, cea mai coerentă, eficientă și bine gândită formă de coaliție și guvernare. Partidul Conservator, la acea vreme reprezentat de fondatorul doctrinei umaniste în România, profesorul Dan Voiculescu, a fost liantul între un partid de stânga, PSD, și un partid de dreapta, PNL. Am lucrat, din partea umaniștilor, la programul de guvernare și am reușit, împreună cu colegii, să punem bazele unei structuri guvernamentale eficiente, dar și unui program coerent, care punea accent pe capitalul autohton, IMM-uri si valorificarea oportunităților din România. Din păcate, alianța nu a durat, așa cum am fi dorit noi, umaniștii și inițiatorul alianței, prof. Dan Voiculescu. Cu toate acestea, în doar un an și jumătate, USL a avut rezultate foarte bune, toți analiștii recunoscând acest lucru. Privind, astăzi, la dezastrul guvernării PNL- USR PLUS-UDMR, la îndatorarea excesivă a României, la umilirea milioanelor de români, la „îngenuncherea” mediului de afaceri, la politizarea toxică a admistrației publice, pe toate palierele, cred că singura soluție pertinentă, responsabilă și menită să salveze țara din “ghearele” imposturii și iresponsabilității politice este înlocuirea actualei alianțe de guvernare cu o alta, capabilă să gândească o strategie coerentă pentru Romania, pe termen mediu și lung! Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) are oameni bine pregătiți profesional, în multe domenii, și oricând, pentru binele românilor și al României, își poate asuma, alături de alți actori politici competenți, responsabilitatea reformării, modernizării și recredibilizării României. Vremea luptelor pentru putere, a iresponsabilității și a mizelor politico-financiare, care exclud interesul național, trebuie să ia sfârșit. Imediat!”, se arată în scrisoarea deschisă semnată de europarlamentara PPU (s-l), Maria Grapini, din Timișoara.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *