Eurodeputata Maria Grapini din Timișoara solicită Comisiei Europene eliminarea tarifelor de roaming în statele din Parteneriatul Estic

Eurodeputata Maria Grapini din Timișoara solicită Comisiei Europene eliminarea tarifelor de roaming în statele din Parteneriatul Estic

- in Locale, Social, Stiri
0

Parteneriatul Estic este important pentru Uniunea Europeană, deoarece are drept obiectiv consolidarea asocierii politice și integrării economice a șase țări partenere din Europa de Est și Caucazul de Est: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

În calitate de membru al Delegației la Adunarea Parlamentară Euronest, europarlamentara Maria Grapini a cerut printr-un demers oficial eliminarea tarifelor de roaming cu statele terțe ce se află în Parteneriatul Estic cu Uniunea Europeană:

”Criza creată de COVID-19 a afectat profund toate statele membre ale Uniunii, dar și statele care fac parte din Parteneriatul estic. Apreciez că s-au alocat fonduri țărilor din Parteneriatul Estic pentru atenuarea impactului social-economic al  acestei crize și cred că trebuie să continuăm  să acordăm și în viitor, sprijin financiar acestor state.

Costul foarte mare actual al serviciilor de telecomunicații în raport cu veniturile medii ale cetățenilor din această regiune este o barieră majoră în conectivitatea cu spațiul UE”, a justificat europarlamentara Maria Grapini solicitarea de eliminare a tarifelor roaming.

În demersul său, Maria Grapini cere să se țină cont că există o comunicare continuă între cetățenii acestor țări, iar eliminarea tarifelor roaming, pe lângă avantajul financiar, ar consolida încrederea în proiectul european:

”Ținând cont că este important să existe comunicare continuă între cetățenii acestor țări și Uniunea Europeană, în vederea consolidării încrederii cetățenilor în proiectul european și pentru a ajunge la o asociere politică și socială mai strânsă, consideră Comisia că este necesar să se găsească soluții pentru eliminarea tarifului de roaming pentru statele din Parteneriatul Estic, așa cum s-a realizat în UE”, se arată în demersul oficial al eurodeputatei Maria Grapini din Timișoara.

Gh. M.