Cafeneaua literară cu tema “Să ne cunoaștem istoria. Să ne cunoaștem valorile” organizată de eurodeputata umanistă, Maria Grapini, împreună cu scriitorul Ioan Marin Almăjan, s-a desfășurat, vineri, la Timișoara.
Manifestarea cultural -artistică a reunit personalități ale vieții literare din Banat, dar și pe Vanesa, o talentată elevă în vârstă de 10 ani, care a cântat mai multe melodii de muzică clasică la pian. Prezenți au fost elevi si profesori de la mai multe școli din Timișoara. Vanesa are zeci de premii naționale, dar și 10 internaționale și a mărturisit: “M-am născut cu această pasiune și simt că muzica face parte din sufletul meu”.
Cele patru personalități literare invitate au fost: Ioan Marin Almăjan, scriitor prolific și publicist, prof. Florescu, scriitor, Daniel Luca, scriitor, și Veronica Balaj, scriitoare și jurnalistă la radio Timișoara.
“Am ales titlul Cafenelei literare “Să ne cunoaștem istoria. Să ne cunoaștem valorile”, fiindcă am constatat că nu se prea cunosc nici istoria, nici personalitățile culturii, marii creatori. Avem valori în toate domeniile, dar nu se știu de către marele public. Cu picătura cât putem, vrem să realizăm un dialog liber între personalitățile invitate la Cafeneaua literară și tânăra generație, elevii“, a concluzionat eurodeputata umanistă, Maria Grapini.
Scriitoarea Veronica Balaj este poetă și prozatoare și o jurnalistă de reală vocație multiculturală. Ea a scris mai multe cărți dintre care amintim: „Jurnalul de Timișoara” (proză scurtă, 1991), „Parisul fără mine” Timișoara – Angoulême,1992), volumul de interviuri „Tentația cuvântului” (2017), „Areopagus” (2008), „Convorbiri cu personalități românești din Montreal, coautor, (vol. 1 / 2017 și 2 / 2018, Editura HyeGrafix, Montreal). De asemenea mai amintim lucrarea Restituiri culturale bănățene, culegerea bilingvă (româno-spaniolă) de „prozo-poeme” intitulată „Ochiul fantast/Ojofantástico”, în curs de apariție, și romanul intitulat „Amiază nevindecată”, lansat în 2019, la Timișoara.