Este oficial: primul caz de gripă, confirmat la un copil de doi ani din Timiș

Este oficial: primul caz de gripă, confirmat la un copil de doi ani din Timiș

- in Locale, Sanatate, Slider, Stiri
0

Un băiețel în vârstă de doar doi ani este primul caz confirmat de gripă din județul Timiș. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara, care au trimis analizele pentru a fi verificate în laborator, iar astăzi a venit răspunsul oficial, micuțul fiind diagnosticat cu virusul AH1N1.

Din fericire, starea de sănătate a copilului nu este gravă, acesta fiind internat cu pneumonie în unitatea medicală de la Pădurea Verde.

Ministerul Sănătății informează că măsurile de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcar, sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă. Totodată, vaccinarea antigripală este ferm recomandată și populației generale, active, care nu se încadreaza în nici una din categoriile de risc de a dezvolta complicații ale gripei.

Avertizăm populația că antibioticele nu se utilizează în cazul gripei și recomandăm evitarea automedicației. În cazul apariției simptomelor de boală, Ministerul Sănătății recomandă prezentarea la medicul de familie, în vederea diagnosticării și instituirii tratamentului corect. De asemenea, pentru prevenirea îmbolnăvirii persoanelor din jurul dumneavoastră, în cazul în care ați fost diagnosticat cu gripă se recomandă repaus și limitarea contactului cu alte persoane“, comunică Ministerul Sănătății.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *