Elevii își aleg vineri reprezentanții. Tinerii se reunesc la Universitatea de Vest din Timișoara pentru un exercițiu democratic important. Consiliul Județean al Elevilor Timiș desfășoară procesul de alegere a celor care vor conduce departamentele structurii în perioada următoare. 14 elevi candidează pentru 10 posturi de președinte, vicepreședinte, secretar și director de departament.
În total, 70 de reprezentanți din toate liceele din Timiș își vor vota preferații, conform mandatului primit în cadrul școlilor în care învață. Consiliul Județean al Elevilor funcționează în baza unui regulament al Ministerului Educației Naționale realizat împreună cu elevii. Acesta reprezintă o formă de organizare asociativă a elevilor, cu un rol important în democratizarea școlii și a relațiilor profesor-elev. Prin intermediul acestui organism, elevii își pot alege reprezentanții, pot formula puncte de vedere și pot elabora propuneri pentru îmbunătățirea calității vieții școlare. Modalitățile prin care sunt realizate aceste procese sunt determinate de cultura organizațională a școlii.
Universitatea de Vest din Timișoara pune la dispoziția tinerilor infrastructura necesară, oferă sprijin logistic și de expertiză prin resursele umane alocate. Se poate menționa, de asemenea, că mai mulți foști președinți ai CJE studiază în momentul de față la Universitatea de Vest din Timișoara și activează în organizațiile studențești.
Sursa foto: m2.facebook.com