EDITORIAL: OTV-ul lui Robu

EDITORIAL: OTV-ul lui Robu

- in Actualitate, EDITORIAL 1, Locale, Stiri
0

de Miroslav STANICI

Ca orice tânăr internaut care stă mult prea mult pe Facebook,  primesc zilele  trecute invitație sa  dau „like” unei pagini de Facebook aparținâd televiziunii primăriei Timișoara. Am fost un pic șocat, mă gândeam că e din nou un exercițiu de megalomanie extremă după ce și conferințele de presă ale primarului au început să fie transmise în direct prin aplicația Mentions. Ca să înțelegeți mai bine fenomenul conferințelor live pe Facebook, ele au mai fost folosite pentru promovare și de alții, precum Nicole Cherry și Vin Diesel.

Dar să revenim la subiectul televiziunii. Pe pagină erau postate trei interviuri cu primarul, dintre care două făcute de fostele mele colege, fără vreo doză de ironie fete cumsecade, alese probabil special să contrasteze cu imaginea parcă tot mai întunecată a lui  Robu. Singura problemă e că  „televiziunea” asta avea același invitat în toate cele trei materiale. Brusc mi-am adus aminte că Dan Diaconescu proceda la fel atunci când CNA-ul îl considera om politic și nu îl mai agrea ca și prezentator. Domnul Dan a recurs la altă metodă: aducea în fiecare seară pe altcineva să prezinte emisiunea, avându-se pe sine ca invitat permanent.

Succesul OTV-ului era garantat de Dan Diaconescu, la fel cum succesul televiziunii primăriei pare a fi garantat de Robu. Problema care apare e aceea că televiziunea domnului Dan mai transmitea câte o înmormântare, câte o nuntă, câte o bătaie între invitați. În timp ce Dan Diaconescu punea mâna la gură încercând să își ascundă figura știrbă, Robu își trece mâna prin păr acoperind  de zor firele albe. Dan Diaconescu o avea pe Magda Ciumac, Robu o are pe Sanda Greblă? Dacă Dan Diaconecu transmitea nunta lui Pepe, ar fi fost o idee să vedem în direct nunta lui Liviu Cocean . Vi-l imaginați în timpul interviului, de exemplu, Bogdan Herzog intrând cu un tomberon în emisiune? În grila postului ar putea fi introdusă și o emisiune mondenă, cu „n” episoade în care am putea să aflăm cine se mai ia cu cine ca să plece în vacanțe plătite de noi.

O singură rugăminte aș avea, dacă până la urmă se vor diversifica invitații în emisiunile de la televiziunea primăriei: emisiunile de noapte, cele pe care îmi doresc să adorm, să fie găzduite de Moș Stoia. Să ne vorbească despre cum e să îți ratezi tinerețea în PSD, iar mai apoi patru ani din viață lângă Robu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *