EDITORIAL: Justiția în America (II) …

EDITORIAL: Justiția în America (II) …

- in Actualitate, EDITORIAL 1
0

de Robin H

 Toți știm ce zice religia: Dumnezeu a făcut lumea în șase zile, apoi în a șaptea zi Dumnezeu s-a odihnit.  Națiunile nu cunosc însă odihna, ele s-au constituit în timp, iar unele țări au aflat și pacea socială: Justiția.

 America a fost creată la 4 Iulie 1776 când cele 13 colonii se fac auzite prin Declarația de Independență.  Metropola, Anglia, nu mai exista. Statele Unite ale Americii s-au născut și primele năzuințe răzbat în Preambulul Constituției SUA, concepută și adoptată prin 1787:  ˮNoi, Poporul Statelor Unite, în vederea realizării unei Uniuni mai strânse a Statelor, iar pentru oameni asigurarea Justiției și Păcii sociale, Siguranței personale, Bunăstării și mai presus de orice Libertatea și Uniunea pentru noi înșine și pentru urmașii noștri, decretăm și promulgăm Constituția de față pentru Statele Unite ale Americii …. ˮ  cităm Preambulul pentru că într’adevăr aici aflăm esența: ˮNoi, Poporulˮ adică Constituția nu vine de la vreun Împărat sau Rege ci de la Poporul însuși. Urmează vreo 7 Articole care descriu cele 3 puteri și sistemul de contraponderi și echilibru între puteri (Legislativ vs. Executiv vs. Judiciar) și gata Constituția. Sigur că din 1787 încoace au apărut și vreo 27 de Amendamente. Asta până astăzi în două secole și ceva ….

 Justiția în America însă e înrudită cu justiția din metropolă. Jurații, precedentul sau commonlaw unde obiceiurile, principiile asemănătoare, odată recunoscute în hotărâri judecătorești aveau să constituie legea. Sunt și legi votate de legislativ în fiecare stat dar șicommonlaw. Rezultatul este unul previzibil.

ciocan-si-balanta-justitie Dacă însă ne referim la Justiția SUA vom sublinia importanța actului de justiție în ceea ce Preambulul Constituției definea acum mai bine de două secole: asigurarea justiției și păcii sociale. Într’adevăr pacea socială poate fi realizată acolo unde cetățeanul trăiește cu sentimentul că justiția chiar face dreptate. Iar oamenii știu când se face sau nu se face dreptate. Sentimentul dar și predictibilitatea, acestea definesc încrederea în sistemul judiciar. La baza oricărui sistem legislativ din lume stă Dreptul Roman, sistemul legislativ consolidat în limba latină odată cu Imperiul Roman și aplicat până prin secolul XIX, deși cu timpul se edifica commonlaw în Anglia, copiat în America de Nord, respectiv apărea Codul Napoleon, copiat apoi și în țara românească. Putem spune că și acum 200 de ani sistemul legislativ era pus la punct.

 Destul cu teoria. Ce are specific justiția în America? Se face dreptate vor spune unii. De acord dar cum? Avocații sunt răspunsul. Banii și avocații, sau invers. Lumea se apropia de secolul XXI dar în America erau deja mai mult de 1.000.000 de avocați. Înțelegeți ce înseamnă asta? Chiar înțelegeți? Adică cu mult înaintea anului 2000 la circa 200 cetățeni SUA vrei nu vrei exista 1 avocat! Uitați-vă astăzi cum lumea nu funcționează fără computere, cam așa este cu aplicarea legii, imposibilă fără avocați. Judecătorii sunt aceia care aplică legea însă dreptatea se caută în justiție, se luptă omul pentru a i se face dreptate, iar nu așteaptă doar și dreptatea îi cade în poală. Separația puterilor în stat doar asigură independența justiției.

Independența sistemului judiciar e una, dreptatea împărțită oamenilor e alta. Fără îndoială judecătorul trebuie să fie liber să hotărască conform legii, conform conștiinței sale. Dar până la urmă judecătorul nu judecă decât ceea ce cuprinde dosarul: poți să ai dreptate cu carul, dacă la dosar lipsesc probele necesare atunci nu va câștiga neapărat cine are dreptate. Uite așa ajungem la avocat. Acolo unde avocatul este neglijent, exact ca la doctori, intervine malpraxis – până la urmă cetățeanul câștigă cu avocat bun dar și atunci când avocatul este neglijent. Asta este în America, avocatul este piesa de rezistență apoi justiția.

 Încheiem cu o anecdotă culeasă din volumul ‘Lawyersandotherreptiles’ – avocații nu prea sunt iubiți. Clientul întreabă pe avocat: Care este onorariul cel mai mic? 100$ pentru 3 întrebări, răspunde avocatul. Dar nu este cumva mult pentru numai 3 întrebări? Da, îi răspunse avocatul. Care este întrebarea finală?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *