EDITORIAL: Generația ’86

EDITORIAL: Generația ’86

- in Actualitate, EDITORIAL 1, Locale, Stiri
0

de MIROSLAV STANICI

Fac parte din generaţia lui ’86, sunt un copil dorit şi aşteptat mult în familie. Poate prea mult, vreo 11 ani. Am terminat liceul la periferia de vest a Timișoarei, dar mi-a fost simplu, pentru că locuiam exact în partea cealaltă a periferiei.

La facultate, în 2007, fermecat de noua realitate din România, am ales să studiez Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Primul vot l-am dat Alianței DA şi lui Traian Băsescu, indignat, ca voi toţi de ororile regimuluI lliescu – Năstase. Uneori am regretat că a trebuit să aleg un asemenea om. Dar greşeli facem cu toţii.

În 2010 am plecat la Bucureşti să studiez, la SNSPA, aceleaşi studii politice începute la Timişoara. Puteam să rămân acolo, să lucrez la Guvern, însă nu puteam să-i las pe ai mei să mă aştepte din nou acasă. Am venit!

În 2011 am făcut pasul către PNL, fascinat de ideologia partidului. Aveau să fie 5 ani frumoşi, cu reuşite şi dezamăgiri. Ca în viaţă…

În 2012, după suspendarea lui Traian Băsescu, m-am logodit la Paris, dar se pare că nu a fost un an bun. Băsescu a rămas în funcţie şi noi ne-am despărţit. Apoi am continuat să mă îndrăgostesc. La un moment dat aveam impresia că mă îndrăgostesc în fiecare zi.  M-am oprit şi mi-am zis: nu am de gând să mă însor, sunt prea tânăr şi ştiu că merit mai mult în fiecare zi

Sunt doctorand şi primesc bursă de la UE. Trebuie să plec în Statele Unite si mulţi prieteni mă bănuiesc că aş vrea să rămân acolo. După cum mă ştiu, cel mai probabil mă întorc. De ce? Nu ştiu să îţi răspund.

Ceea ce ştiu e că sunt povestea multora din generaţia mea. Sunt produsul părinţilor mei. Sunt dorinţa şi aşteptările lor. Banii şi munca lor.

Despre prieteni pot spune că s-au rărit pe cale naturală… sau artificial. Mai toţi sunt însuraţi, cu copii, şi au familii serioase. Probabil de aceea nu mai „prietenim”, nu vreau să vorbesc despre scutece, planuri pe ani de zile şi rate la bănci. Unul din prieteni, şi el însurat, după mai multe beri mi-a spus: „știi ce e culmea? că tot aici o să ajungi”.

Însă de la viitor îmi doresc să îmi practic meseria cât mai bine, să fac politică în folosul comunităţii. Dacă nu v-am spus, ca formaţie sunt liberal de stânga. Cred că individul e suveran. Dar în acelaşi timp mai are nevoie din când în când de ceva ajutor. Liberalismul netemperat poate fi periculos. Mai cred că România are nevoie de liberalism şi cred că şi de noi, cei tineri.

A, despre muzică am uitat să vă vorbesc. Am ascultat Genius şi 3rei sud est, ba mai înainte „Lambada” şi „Macarena”, apoi Eminem, Linkin Park şi acum Aerosmith. Într-adevăr, muzica pare mai socialistă decât convingerile mele.

Şi dacă am uitat să vă spun ceva, am „copiii mei” pe care i-am „crescut” cu mâna mea şi sunt tare mândru de ei. Îi ador pe fiecare în parte şi le mulţumesc zilnic că îmi sunt ca o familie. Îmi place să visez că într-o zi vom împărţi lumea. Cred că cel mai trist lucru ar fi să rupem gaşca.

Încă sunt mândru de mine, de realizările mele, de părinţi mei, de prieteni. Am multe aşteptări de la mine şi cred că voi reuşi. Nu vreau să strivesc corola de minuni a lumii, vreau să o micșorez, să o port în piept ca un trofeu.