Ediția „Color the Village” de anul viitor, organizată într-un sat aflat la 90 kilometri de Timișoara

Ediția „Color the Village” de anul viitor, organizată într-un sat aflat la 90 kilometri de Timișoara

- in Actualitate, Locale, Social, Stiri, Turism
0

Asociația Acasă în Banat a ales satul în care va desfășura următoarea ediție a evenimentului „Color the Village”. Mai precis, este vorba de Grădinari, o localitate aflată în județul Caraș-Severin. Aici se pregătește o adevărată desfășurare de forțe, un festival de fapte bune cu sute de voluntari care vor repara și zugrăvi 30 de case în numai trei zile.

Satul Grădinari (numit până în 1965 Cacova) se află la răscruce de drumuri, la 12 km de Oravița, 40 km de Reșița și 90 km de Timișoara. Localitatea a fost renumită pentru târgurile sale și a fost reprezentativă pentru zona Oraviței, însă a suferit mult după 1990 și și-a pierdut mult din strălucirea de odinioară. Color the Village va avea loc la Grădinari în zilele de 5, 6 și 7 iunie 2025, iar apelul pentru voluntari va fi deschis în luna aprilie a anului viitor.

Localitatea Grădinari ne-a atras din mai multe motive. Casele au fost cândva frumoase, dar acum, pentru că multe sunt locuite de bătrâni, nu au mai fost întreținute și se degradează. Locația satului este una foarte frumoasă, pentru că trebuie să devină un punct de reper pentru toți cei care doresc să facă trasee turistice în zonă. Și, nu în ultimul rând, oamenii. Deja de câțiva ani, avem echipe de voluntari de aici din sat sau din zona Oraviței care au lucrat cu noi în sate din Timiș și în Caraș Severin și care abia așteaptă o ocazie să se mobilizeze și să vină să se implice la ei acasă. Abia așteptăm să lucrăm cu toții și să facem din Grădinari un simbol pentru zona aceasta”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Așa ca în fiecare an, au fost făcute fotografii cu toate casele din sat, iar apoi, membri asociației Acasă în Banat vor alege 30 dintre acestea în funcție de starea casei și dacă păstrează sau nu elemente tradiționale. Pentru că evenimentul este unul caritabil, prioritate vor avea casele unde există situații sociale deosebite, bătrâni singuri, familii cu venituri modeste care nu își permit aceste renovări.

Pentru mine a fost o surpriză această decizie a Asociației Acasă în Banat de a alege Grădinari ca satul în care vor organiza următorul eveniment Color the Village. Pot să promit doar că le vom fi alături și îi vom sprijini cu tot ce e nevoie din punct de vedere logistic. Sunt convins că vom avea echipe de voluntari și de la noi din sat, care să ajute, pentru că trebuie să punem umărul cu toții să avem un sat așa cum ni-l dorim”, a spus primarul comunei Grădinari, Ioan Goje.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *