Duminica Ortodoxiei la Caransebeș

Duminica Ortodoxiei la Caransebeș

- in Locale, Social, Stiri
0

Duminica Ortodoxiei a fost sărbătorită în mod deosebit la Caransebeş. Sărbătoarea a început printr-o procesiune de la Centrul eparhial la Catedrala episcopală. Alături de soborul slujitor, au participat elevi seminarişti, copii şi tineri din cele 12 centre de tineret ale episcopiei, cu toţii purtând în mâini icoane.

În continuare, la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi. La Sfânta Liturghie au participat numeroşi credincioşi, foarte mulţi dintre aceştia împărtăşindu-se cu Sfintele Taine.

„Am mărturisit prin acțiune și rugăciune dreapta credință, închinarea la sfintele icoane așa cum ne-au învățat Sfinții Părinți de la cele şapte sinoade ecumenice. Așadar, din anul 843 până astăzi, poporul binecredincios mărturisește dreapta credință și îi învață pe oameni să se închine sfintelor icoane, căci ele sunt ferestre spre cer. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să răsplătească osteneala fiecăruia și să ne ajute să parcurgem și celelalte săptămâni ale Postului Mare ca astfel cu bucurie să ne închinăm Patimilor Mântuitorului Iisus Hristos și Învierii celei de a treia zi”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

La sfârșitul Sfintei Liturghii părintele Daniel Alic, consilier cultural a dat citire scrisorii pastorale a Preasfinţitului Lucian pentru susţinerea orei de religie în şcoli. „În Catedrala episcopală, dar și în celelalte biserici ale eparhiei, s-a citit scrisoarea pastorală a Preasfințitului Lucian pentru susținerea învățământului religios din școlile Episcopiei Caransebeșului. Am afirmat cu tărie că educația religioasă este o educație pentru veșnicia cea fericită și ne-am rugat ca Dumnezeu să deschidă mintea și inima celor ce trebuie să înțeleagă lucrul acesta”, a arătat părintele consilier Daniel Alic.

Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, de la Parohia „Sfânta Treime” din cartierul Steierdorf-Anina, a fost prezent la procesiunea de la Caransebeș, pentru sărbătorirea Duminicii Ortodoxiei, alături de celelalte Centre din județ, cu toţii purtând în mâini icoane. Copiii Centrului de tineret au fost însoţiţi de profesorul de Religie Marius Simion – voluntar la Centrul de tineret.

Totodată, din încredinţarea ierarhului, părintele arhimandrit Constantin Timiş, vicar eparhial, a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei, îndemnând credincioşii să sprijine activitatea Bisericii Ortodoxe Române prin susţinerea colectei pentru Fondul Central Misionar.

lucian 3 lucian 4 lucian 5 lucian 6 lucian 7 luciancopii 2