Marți, 17 mai, în cadrul unei Ședințe a Comitetului Executiv a Federației Române de Volei, au fost luate două decizii care schimbă atât modul de desfășurare al Diviziei A1 de volei, cât și componența echipelor prim-divizionare.
Horia Cardoş, membru în Consiliul Director al FRV, a explicat că, legat de desfășurarea competiției, următorul sezon se va desfășura după sistemul tur-retur, urmând ca apoi primele șase clasate să joace între ele încă o dată tot după sistemul tur-retur, la fel și formațiile care ocupă locurile 7-12. După această fază se va stabili și ierarhia finală. Sezonul de A1 va începe, atât la fete cât și la băieți, în data de 8 octombrie și se va încheia în data de 30 aprilie. Supercupa este programată în luna decembrie.
“În ceea ce privește componența echipelor, oficialii Federației Române de Volei au hotărât ca numărul jucătoarelor străine de pe teren să nu mai fie limitat, așa cum a fost până acum. Începând din următorul sezon echipele vor putea fi compuse în totalitate din sportive din alte țări”, spune Răzvan Anițescu – purtător de cuvânt UVT Agroland Timișoara.
Gh. M.