Doi bărbați s-au ales cu dosare penale, după ce au fost prinși fără permise de conducere.
Joi, 3 octombrie, în jurul orei 06:50, polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj au oprit pentru control în localitatea Victor Vlad Delamarina, o mașină condusă de un bărbat de 36 de ani.
“În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, polițiștii au constatat faptul că autoturismul condus avea inspecția tehnică periodică expirată“, a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.
Tot joi, 3 octombrie, în jurul orei 07:20, polițiștii orașului Recaș au oprit pe Calea Bazoșului din localitate, un motocross condus de un bărbat de 42 de ani.
“În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că motocross-ul nu era înmatriculat/înregistrat. Totodată, bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule“, a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, precum și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
Foto: arhivă