Dosar penal în cazul jadarmului care a privit nepăsător cum o salvamontistă este bătută de un interlop, în Straja, deschis de Parchetul Militar Timișoara

Dosar penal în cazul jadarmului care a privit nepăsător cum o salvamontistă este bătută de un interlop, în Straja, deschis de Parchetul Militar Timișoara

- in Actualitate, Locale, Slider, Stiri
0
interlop straja

Parchetul Militar Timișoara a deschis un dosar penal în cazul jandarmului care a privit nepăsător cum o tânără de 21 de ani este bătută cu sălbăticie de un interlop, stațiunea montană Straja. De asemenea, procurorii au solicitat mai multe acte din Hunedoara pentru a stabili încadrarea juridică.

Jandarmul se numește Sorin Moldovan, iar cel mai probabil săptămâna viitoare, acesta va fi adus la Timișoara pentru a fi audiat, după ce procurorii vor studia probele. Totodată, la audieri va fi chemată și salvamontista bătută de interlop.

“Cei de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Hunedoara ne-au sesizat despre incident. Este vorba despre cel pe care îl ştim cu toţii din presă. Am înregistrat în penal un dosar cu privire la incidentul respectiv. Acum adunăm toate informaţiile pentru a vedea cum se va desfăşura ancheta pe viitorul apropiat. Încadrarea juridică va fi făcută corect şi întemeiat după ce la dosar vor fi depuse documentele solicitate deja din teritoriu. Probabil în această săptămână vom şti care va fi situaţia juridică”, a declarat pentru Mediafax Cătălin Piţu, prim-adjunctul procurorului șef al Parchetului Militar Timișoara.

Vă reamintim că, la sfârșitul săptămânii trecute, salvamontisa Miruna Inel, în vârstă de 21 de ani, a fost bătută de interlopul Constantin Palestrică într-un bar din stațiuna montană Straja, județul Hunedoara. La incident a asistat și jandarmul montan Sorin Moldovan, care se afla la masă cu interlopul. Constantin Palestrică a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *